Bebelușii născuți de mame obeze riscă probleme cardiace

Copiii născuți de femei obeze sunt cu 35% mai predispuși să moară prematur la vârstă adultă, cu alte cuvinte greutatea femeii la naștere predispune copilul la moarte prematură.

Cercetătorii din Scoția au studiat 37.709 copii ai 28.540 de femei care au născut între 1950 și 1976. Copiii aveau vârste cuprinse între 34 și 61 la momentul studiului. De asemenea, cercetătorii au inclus în studiu datele a 6.551 de copii care muriseră înainte de începerea studiului.
Bebelușii născuți de mame obeze riscă probleme cardiace

La momentul nașterii 21% dintre mame erau supraponderale – adică aveau un indice de masă corporală cuprins între 25 și 29.9 – și 4% erau obeze, cu un IMC mai mare de 30.

„Copiii mamelor obeze erau cu 35% mai predispuși să moară înainte de vârsta de 55 de ani și cei ai femeilor supraponderale cu 11% mai predispuși să piară înainte de a atinge această vârstă în comparație cu copii născuți de mame cu o greutate normală”, a comentat Rebecca Reynolds, coautor al studiului și totodată profesor de medicină metabolică în cadrul Universității Edinburgh.

Cercetătorii au descoperit totodată că bebelușii născuți de mame obeze prezentau un risc cu 42% mai mare de a fi internați la vârstă adultă în spital în urma unor probleme cardiace.

„Rezultatele noastre sugerează că dezvoltarea intrauterină produce un efect crucial și de lungă durată asupra riscului fătului de a deceda prematur la vârstă adultă”, se arată în studiul publicat de bmj.com.

Alte cercetări au arătat că condițiile din uter pot provoca schimbări ce se mențin de-a lungul întregii vieți, ce pot afecta funcții precum controlul apetitului și metabolismul.

Totuși, cercetătorii nu au putut elimina factori de risc post-naștere precum dieta și activitatea fizică sau o predispoziție genetică la obezitate drept posibile cauze ale problemelor de sănătate ale copiilor născuți de mame supraponderale.

„Este o nevoie urgentă de a elabora strategii de optimizare a greutății înainte de sarcină”, scriu cercetătorii, menționând că 20% din femeile însărcinate din Marea Britanie sunt obeze.

„Trebuie de asemenea să luăm în calcul elaborarea unor sfaturi de stil de viață pentru copiii născuți de mame obeze și să monitorizăm din timp factorii de risc pentru probleme cardiace, cum ar fi hipertensiunea arterială, glicemia, nivelul grăsimilor din sânge și fumatul”, a mai spus Reynolds.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, peste 1,4 miliarde de adulți cu vârste mai mari de 20 de ani erau supraponderali în 2008, numărul fiind aproape dublu față de cel înregistrat în 1980.

Mai bine de o treime din adulți erau supraponderali în 2008, iar 11% erau obezi. Cel puțin 2,8 miliarde de adulți mor în fiecare an ca rezultat al unor probleme de sănătate asociate greutății excesive.

În mod îngrijorător, „doar patru la sută din mamele din studiul nostru erau obeze, un nivel mult mai mic decât cel înregistrat în mod curent”, a subliniat Reynolds.

„Dacă legătura dintre obezitatea maternală și problemele de sănătate ale copilului la maturitate se menține pe măsură ce rata obezității maternale crește, atunci acest lucru ar putea duce la o creștere a numărului de decese premature și a numărului de probleme cardiace”, a mai spus specialistul.

Experții subliniază că este nevoie de alte cercetări pentru a confirma existența acestei legături directe și cauzale între obezitatea unei femei și riscul de a muri prematur al copilului său.

„Este posibil ca această legătură să se datoreze faptului că urmașul unei femei obeze este mai predispus să fie el însuși obez, astfel prezentând un risc mai mare de afecțiuni cardiace”, spune Suzan Ozanne, cercetător în cadrul British Heart Foundation.

Cardiologul Tim Chico afirmă că, indiferent care este cauza din spatele acestei legături, studiul subliniază importanța unei greutăți sănătoase.

„Mesajul cercetării este clar: dacă o mamă este supraponderală, este foarte posibil ca prețul pentru acest lucru să fie plătit de copilul ei”, a concluzionat Chico.

Sursa: SlăbeșteAcum.net