Prețul unui avort în ultima lună de sarcină: viața tinerei mame

Zilele trecute în Maryland USA, o femeie de 29 de ani a murit în urma complicațiilor survenite după un avort. Ceea ce este de-a dreptul năucitor în această poveste nu este faptul că mama a murit datorită unei hemoragii abdominale provocată de avort (deși este și acesta un lucru extrem de regretabil), ci faptul că ea a ales să facă un avort în cea de-a 33-a săptămână de sarcină în condițiile în care o sarcină la termen este considerată una între 38 și 42 de săptămâni.

Jennifer McKenna Morbelli, de profesie educatoare la o grădiniță din New York, aflase cu două săptămâni în urmă că fetița pe care urma să o nască suferă de anumite anomalii.
Legea avortului în SUA este destul de ambiguă pentru că permite efectuarea avorturilor în ultimul trimestru de sarcină în cazul în care fetusul suferă de anumite anomalii și în cazul în care sănătatea femeii este pusă în pericol de sarcină. Din păcate, prin „sănătate” se înțelege și sănătatea emoțională sau psihică, lucru de care se folosesc acele femei care nu știau că sunt însărcinate și nu își doresc copilul, cele care au o situație materială precară și care consideră că nu își permit să crească un copil, iar venirea acestuia pe lume le-ar afecta pe plan emoțional sau psihic.
Site-ul www.lifesitenews.com care citează un articol ABC estimează că numărul avorturilor care au loc pe teritoriul Statelor Unite, în ultimul trimestru de sarcină este sub 1% din numărul total de avorturi. Totuși asta înseamnă peste 9.000 de cazuri înregistrate, la care se adaugă avorturile făcute în clinicile private care nu sunt raportate.
Grăitor în acest sens este cazul din 2008 când s-a descoperit că medicul Kermit Gosnell a efectuat sute de avorturi unor femei care se aflau în ultimul trimestru de sarcină. De cele mai multe ori, copiii erau născuți vii, apoi erau uciși cu foarfeca chirurgicală. Câți astfel de medici nu or mai fi într-o țară în care democrația nu are limite, dar nici respect pentru viață?
Principalul argument invocat de cei care susțin dreptul femeilor de a alege ce fac cu corpul lor și implicit pot să dispună cum consideră de viața copilului lor nenăscut, este acela că aceste avorturi se fac doar în cazurile în care copiii suferă de anomalii incompatibile cu viața și când sănătatea femeii este pusă în pericol, așa cum am arătat mai sus.
Realitatea este, însă, alta. Avortul în cel de-al treilea trimestru de sarcină se face injectând în inima copilului sau în lichidul amniotic Dioxin, o substanță care îi provoacă moartea, după care este declanșat travaliul și nașterea. Această procedură este una extrem de periculoasă pentru sănătatea femeii. Iar în cele mai multe cazuri (cam în 90%), copiii care sunt astfel uciși, nu suferă de afecțiuni letale, ci de boli precum sindromul Down.
Nu există niciun motiv care să justifice luarea vieții unui prunc în nicio etapă a sarcinii, cu atât mai puțin în ultimul trimestru. Chiar dacă acel bebeluș nu ar fi avut șanse să trăiască, mama trebuia să-l lase să vină pe lume, să îl țină în brațe chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, pentru că acel copil, oricât de bolnav, este un dar de la Dumnezeu care ar fi trebuit primit cu iubirea de care doar o mamă este capabilă.